Fantasticii: Pavel & Tecău

Redactor:
Marius Hutu
Fantasticii: Pavel & Tecău
  • Publicat:
  • Actualizat:

Andrei Pavel a „agățat” racheta în cui, dar tenisul rămâne
pasiunea vieții sale. El a pus bazele unei Academii în Arizona și
are planuri mari de viitor, cu implicații și pentru tenismenii
autohtoni. „Cneazul” face calcule pentru meciul de Cupa Davis cu
Ecuador (17-19 septembrie) și se pregătește de o revenire
spectaculoasă pe teren, la BCR Open (20-26 septembrie).

Aflat la aproximativ patru ore de zbor de New York, unde se
desfășoară US Open, Pavel trage cu ochiul la evoluțiile lui Hănescu
și Tecău. Și chiar s-a arătat încântat de jocul băieților, în
condițiile în care la ușă bate și meciul de Cupa Davis. „Mă bucur
că toți băieții sunt în formă, inclusiv Ungur, care a ajuns pe
locul 120, sau Crivoi, care a depășit momente mai dificile. Am
vorbit cu Hănescu după victoriile obținute în primul tur. Este în
formă, a jucat bine și în turneele precedente, dar a avut puțin
ghinion la Cincinnatti. Avem prima șansă cu Ecuador și sunt
optimist”, a comentat Pavel.

Discuția se mută apoi asupra lui Horia Tecău, cel mai în formă
tenisman român. Moment în care Andrei Pavel ne dezvăluie că ar
putea reveni pe teren la BCR Open, în proba de dublu: „Lindstedt nu
vine la București, iar Horia m-a întrebat deja dacă vreau să joc cu
el la dublu. Trebuie să mă antrenez și eu puțin în această
perioadă, întrucât nu mă pot prezenta așa, fără nicio pregărite, să
mă fac de râs”.

Tecău, pe
urmele lui Năstase

Constănțeni amândoi, Andrei Pavel și Horia Tecău pot reface
echipa după o pauză de aproximativ un an. Nu demult, ultimul a
susținut că Pavel a avut un rol important în ascensiunea sa spre
vârful ierarhic la dublu. „Asta nu poate decât să mă bucure. Horia
trage foarte mult, știe ce vrea. Este un profesionist desăvârșit,
un băiat de echipă. Ascensiunea lui din acest an este remarcabilă”,
a punctat căpitanul nejucător al României, care apoi l-a comparat
cu Năstase: „Are cinci titluri și o finală la Wimbledon în 2010,
motiv pentru care are șanse mari să meargă la Turneul Campionilor.
Iar acest lucru nu s-a mai întâmplat de la Ilie Năstase”.

Aflat pe locul 21 ATP la dublu, Horia Tecău este văzut și mai
sus de Pavel: „De când am jucat împreună i-am spus că are
posibilitatea să intre ușor între primii 50. Tot ce îi trebuia era
un partener bun, pe care l-a și găsit. Horia poate ajunge între cei
mai buni zece jucători ai lumii”. Posibil ca acest lucru să se
întâmple curând? Va fi greu acum, dar depinde de ce va face la US
Open”, a conchis Andrei.

Echipa
de Cupa Davis, stabilită

În urma evoluțiilor de la US Open, dar și din celelalte turnee
din Statele Unite, aproape sigur România va miza la dublu, în
meciul cu Ecuador, pe echipa Victor Hănescu – Horia Tecău. „Totul
depinde și de cât de obosit va fi Victor sau care va fi scorul după
prima zi”, ne-a declarat Andrei Pavel. Căpitanul nejucător s-a
decis și asupra echipei. Alături de Hănescu și Tecău, din echipă
vor mai face parte Adrian Ungur, Victor Crivoi și Marius Copil,
ultimul fiind rezervă.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De la ce s-ar fi infectat Florin Piersic, de fapt. Amputarea piciorului, decizia drastică a medicilor: 'Este gravă starea lui'
De la ce s-ar fi infectat Florin Piersic, de fapt. Amputarea piciorului, decizia drastică a medicilor: 'Este gravă starea lui'
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul lui Florin Piersic în timp ce marele actor se luptă pentru viața lui
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul…
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Fructe pentru diabetici. Lista de fructe permise şi interzise în diabetul de tip 2
Fructe pentru diabetici. Lista de fructe permise şi interzise în diabetul de tip 2
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Ce decizie a putut lua fiul plin de bani al lui Leonard Doroftei, în timp ce tatăl său o lua de la zero, printre străini
Ce decizie a putut lua fiul plin de bani al lui Leonard Doroftei, în timp ce tatăl său o lua…
BREAKING | Florin Piersic avea septicemie când a fost internat în spital!  Anunțul oficial al medicilor: 'S-au infectat şi sondele stimulatorului cardiac' 😲
BREAKING | Florin Piersic avea septicemie când a fost internat în spital! Anunțul oficial al medicilor: 'S-au infectat şi sondele…
A venit anunțul trist despre Florin Piersic. Medicii nu s-au mai ascuns
A venit anunțul trist despre Florin Piersic. Medicii nu s-au mai ascuns
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șeful suprem al armatei britanice, avertisment fără precedent: Tensiunile globale „ajung la punctul de fierbere”
Șeful suprem al armatei britanice, avertisment fără precedent: Tensiunile globale „ajung la punctul de fierbere”
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…